|
Portrete
din Bran
-
autor
Emil Stoian
- editura Dealul Melcilor, Brasov 2002
Prin cartea de fata, dl. Emil Stoian aseaza in Pantheonul
culturii romane, Pantheonul Branean, un fel de templu, inaltat
in cel al patriei. Insasi viziunea cercetatorului e de o asfel
de natura, edificiul parand a fi desprins din uriasul amfiteatru
care este tara Branului, cuprinsa intre muntii Bucegi, Muntii
Piatra Craiului si poarta de intrare ce-o ofera Tara Barsei.
Dincoace, mai la loc deschis, e Brasovul - spiritul european,
ci scolile romanesti si sasesti pe care branenii au stat tot
timpul cu ochii atintiti, pentru fiii lor. Si-aici i-au adus,
sa-si imbogateasca mintea aceea sanatoasa de-acasa.
Generatii dupa generatii, care si-au ridicat din randurile
lor numele ce le vor da identitate, vor spune lumii ce-i cu
tara aceasta mirifica a branului si, de fapt, spiritual, pana
unde se intinde ea. Imaginea globala a acestor nume, incepand
cu sec. al XIX-lea si pana azi, a realizat-o dl. Emil Stoian
in aceasta vasta galerie, intitulata PORTRETE DIN BRAN.
Mai bine de un deceniu, autorul a tot strans datele doveditoare,
pentru a justifica locul ocupat in stranele templului sau,
fiecare, dupa cum el insusi - cel pornit de aici- si-a construit
personalitatea - din Romania si pana-n America sau pana unde
l-a dus destinul, neuitand o clipa de unde a plecat. Si fiecare,
intr-un fel, e cuprins in oglinda unui portret, cu aventura
vietii lui, cu ce a fost sau cu ce este el acum.
Cercetatorul, adunatorul de date si fapte, dl. Emil Stoian,
le-a scris cu migala cronicarului si le-a insufletit cu constiinta
nestramutata ce-o rosteau demult calatorii: Et in Arcadia
ego. (Dar si eu am fost si sunt din Tara Branului).
ION TOPOLOG POPESCU
Carantina
Branului (sec.XVIII-XIX)
-
autori
Emil Stoian
si
Bogdan-Florin
Popovici -
editura Sigma, Muzeul Bran 2002

Lucrarea de fata isi propune sa fie o incercare de prezentare
generala a unui caz particular al fenomenului carantina din
Imperiul Austriac in perioada secolelor XVIII-XIX. Lucrarea
este conceputa pe trei paliere principale. Intr-un prim capitol
am incercat sa incercat sa se arate succint de ce studiul
epidemiilor este important pentru istorie; cum actiona in
trecut, in Europa si in lume, groaznica molima care este ciuma.
S-a urmat apoi o coborare spre estul continentului european,
unde s-a incercat sa se prezinte ce este Transilvania, care
au fost "epidemiile ei" si in fine, momentul aparitiei unei
autoritati politice care a transformat lupta antiepidemica
in politica de stat.
Partea a treia se focalizeaza pe zona Branului: infiintarea
carantinei de aici, integrarea ei in programul amplu al luptei
antiepidemice la nivelul granitei cu - in conceptia epocii
- Imperiul Otoman, normativele si institutiile de lupta antiepidemica
din trecatoarea Branului, modul cum contumacia Branului si-a
indeplinit functia antiepidemica, incredintata de autoritatile
vieneze. Urmeaza, in acelasi registru, o incercare de analiza
a influentelor pe care aceasta institutie le-a avut asupra
comunitatilor legate, intr-un fel sau altul de trecatoarea
Bran. Mai intai, influenta asupra locuitorilor Branului, la
nivelul protectiei lor sanitare si a dezvoltarii lor economice,
precum si implicatiile administrativesi sociale ale acestei
instiutii; in al doilea rand - o analiza succinta a implicatiilor
economice generale pentru traficul in trecatoarea Bran.
Inima
Reginei Maria
-
autori
Emil Stoian
si
Nicolae Pepene
- editura
Illustratis
2005

INIMA REGINEI INIMILOR
In panteonul istoriei romanilor, regina Maria este "singura
femeie care a cunoscut ascensiunea pe culmile cele mai inalte
ale mitului". Maria a fost regina Romaniei timp de 13 ani.
O domnie care a inceput sub semnul respectului fata de interesul
national si a continuat in timpul primului razboi mondial
prin asumarea cu succes a rolului de "Mama a Ranitilor" si
intruparea simbolului increderii in victoria finala. "Nascuta
ca sa invinga si sa inlantuie, a avut totdeauna atitudinea
unei cuceritoere" Pentru contemporanii sai, ea a fost regina
"ctitorita" a Romaniei Mari. O imagine care a facut din "regina-soldat"
- la doi ani de la moartea sa - odata cu destramarea Romaniei
Unite, "amintitoare necontenita de crunte batalii si de sfintite
izbanzi", simbolul unei epoci a carei glorie nu a mai fost
egalata.
Generalul
Traian Mosoiu - erou al intregirii
-
coordonator
Emil Stoian - editura
Pastel, Brasov
2008

In Tara Branului , de la muntii Bucegi la muntii Piatra
Craiului, din sesul Barsei pana spre Muntii Leaota si din
aceasta inima a terii, in toate teritoriile romanesti,
faptele de arme, dimensiunea morala si intelectuala,
profilul de erou al intregirii, de om politic, de
comandant de osti, de fiu al satului, ce-l definesc pe
Generalul Traian Mosoiu, sunt prezente in memoria
colectiva, dar mai ales in sufletele oamenilor.
La 75 de ani de la moartea
inegalabilului general roman si al 70 ani de la ridicarea
la Bran a primului sau bust, Asociatia "Fiii si
Prietenii Branului" a initiat o serie de manifestari
culturale, religioase si militare menite sa omagieze viata
si personalitatea acestui inegalabil general.
Dracula
- at the Bran Castle
-
autor
Emil Stoian - editura
Illustratis
, Brasov
2008

Brosura in limba engleza despre istoria incarcata a
castelului Bran, si despre mitul creat in jurul
domnitorului Vlad Tepes, denumit in mitologia populara,
"Dracula".
|